Acest tip de colac este originar din Zakynthos si are un gust aparte. Nu contine lapte, oua, unt, deci este de post. Se prepara de Craciun si de Anul Nou. Apa si vinul se amesteca si se incalzesc. Intr-un bol mare, punem faina si o amestecam cu drojdia sfaramata.
Adaugam amestecul de apa si vin si framantam putin, cat sa nu se lipeasca aluatul de mana. La nevoie mai adaugati putina apa.
Acoperim cu un prosop si lasam la crescut aproximativ o ora si jumatate, langa calorifer sau undeva unde este f cald.
Dupa ce a stat la dospit, adaugam toate celelalte ingrediente si amestecam (framantam) bine cu mana, sa incorporam toate ingredientele.
Coca obtinuta o punem intr-o oala data cu ulei sau intr-o forma de unica folosinta si lasam iar la crescut pt inca o ora. Intre timp, preincalzim cuptorul la 200 de grade, apoi micsoram la 180 si coacem colacul timp de 1 ora. Nu va ingrijorati daca partea de sus devine inchisa la culoare! Dupa ce colacul s-a racit complet, il ungem cu 2 linguri cu miere amestecate cu 2 linguri cu apa si apoi presaram zahar si bombonele. Eu am colorat zaharul, pentru ca aici se pune zahar rosu si zahar alb.
Asta e, incercati si voi reteta, este ceva…diferit 🙂
Â